Brandingul înseamnă mai mult decât un logo

Jurnal de conferință. Evenimentele de marketing, advertising, digital, s-au înmulțit în ultima vreme în agenda celor interesați de acest domeniu și de multe ori îmbină într-un mod fericit transmiterea unui conținut de calitate cu o experiență de networking unică, în sensul în care ai ocazia să cunoști specialiști internaționali cu care nu o să te mai intersectezi prea curând. Sentimentul pe care îl ai este că lumea se contectează din ce în ce mai ușor la marile trenduri, că este mai simplu să ai acces la informații sau experiențe extrem de diverse din care poți învăța o sumedenie de lucruri. Cam asta înseamnă să mergi la un eveniment reușit.

Pe 25 și 26 octombrie, REBELS AND RULERS, cea mai complexă conferință de business și branding a Europei de Est, a abordat, în premieră, în mod holistic, tema brandingului strategic. Experți internaționali de la companii precum PwC, Mastercard, Ogilvy și ING au venit în România pentru primul forum global de open branding, unde au transmis marketerilor și antreprenorilor din România, Bulgaria, Cehia și UK, beneficiile generate de includerea brandingului la baza strategiei de business, la baza inovării și a dezvoltării.

Printre speakeri s-a numarat și părintele “open branding-ului”, Michael Johnson – cel care a făcut primul proiect de rebranding cu adevărat deschis publicului, pentru Mozilla Firefox. Întregul proces de rebranding a fost expus online, iar specialiștii și vizitatorii blogului Mozilla aveau posibilitatea de a-și lăsa feedback-ul și a contribui la direcția proiectului. REBELS AND RULERS și-a dorit deschiderea lumii brandingului, pentru ca aceasta să fie înțeleasă și valorificată de antreprenori, HR manageri, marketeri, creativi și top level manageri. Mesajul evenimentului a fost axat pe colaborarea dintre acești jucători, dintre Rebels și Rulers. Doar prin împletirea creativității cu strategia, a conservării caracterului în timpul inovării și a interacțiunii bazate pe emoții, poate un business să ia avânt și să mențină o linie semnificativă de creștere și conectare la publicul său.

Pentru a demonstra emoția și expresivitatea de care trebuie să dea dovadă brandurile, Sonal Dabral, Chief Creative Officer la Ogilvy India a performat un moment de excepție, cântând și dansând în stilul Bollywoodian. Ulterior, el a transmis elementele de bază care ar trebui să stea la baza creării brandului și a strategiei de comunicare:

 

R – să aibă Rădăcini în România

OOcolind ruta folosită de toți ceilalți

MMade for Romania – creat pentru români, nu pentru premii

A – cu idei și persoane Ambițioase

N – cu Neînfricare și îndrăzneală

 I – pornind de la Introspecție

AAll-in

Guido van Garderen, specialist în brandingul națiunilor, a demonstrat că fiecare țară are deja un brand, iar chiar dacă nu și-l asumă, asocierile sunt deja acolo. Acest lucru a fost demonstrat și de Matt Biespiel (Marketerul anului, care a fost Directorul Global de Brand Development al McDonald’s mai bine de un deceniu, conducând cea mai de succes campanie a brandului: “I’m lovin’ it”) când a ridicat audiența în picioare și i-a rugat să închidă ochii și să se gândească la câteva branduri pe care el le rostea. Concluzia? Peste 90% dintre participanți se gândeau la anumite caracteristici ale brandului, iar nu la reclamele aceluia. Astfel, dacă brandul tău are o identitate clară, aceea va rămâne în mintea clienților prin toate interacțiunile cu el, fie ele la radio, TV, în magazin, la un eveniment, sau în mediul digital.

Concluzia a fost evidentă: brandingul înseamnă un întreg ecosistem de comunicare și de interacțiune cu clienții iar brandurile care reușesc să construiască această conexiune în mod exemplar ajung să ocupe o poziție extrem de valoroasă în mintea consumatorilor.

Lasă un răspuns

Sidebar: