Când arta întâlnește networkingul

La ce evenimente de networking mai mergem? Agenda s-a încărcat cu tot felul de inițiative care mai de care mai interesante însă timpul este limitat și extrem de prețios, așa că, o selecție se impune.

Dincolo de evenimentele de business care au devenit și ele din ce în ce mai specializate, apar și tot felul de alte ”happenning-uri” tot mai interesante care combină în mod inedit discuțiile de business alte experiențe senzoriale: degustări de vinuri, experiențe gastronomice, vizionări de piese de teatru sau expoziții de artă.

Această din urmă alăturare este cu precădere interesantă întrucât artiștii sunt deseori percepuți ca ființe solitare, restrase în intimitatea atelierului lor unde creează opera de artă ce devine o carte de vizită în sine, care se prezintă și se re-prezintă singură, fără a fi absolut necesară prezența autorului. De câte ori ați întâlnit langă o creație artistică pe autorul ei, chiar în condițiile în care vorbim despre artă contemporană și despre o expoziție cu artiști ai zilelor noastre? Creatorii rămân deseori departe de lumea dezlănțuită și lasă operele zămislite să vorbească despre ei. De aici și fascinația pentru viața artiștilor, succesul de care se bucură de fiecare dată când apar în public, tocmai pentru că aceste ocazii sunt atât de rare.

Și totuși, se întâmplă ca artiștii să își întâlnească publicul iar astfel de evenimente de networking sunt tot mai dese și în agenda noastră.

”România turns 100” este un astfel de eveniment organizat de Artfirst, o inițiativă antreprenorială inovatoare care își propune tocmai acest lucru: să aducă artiștii și operele lor în mijlocul publicului. Evenimentul despre care vorbim le propune invitaților, oameni din zona de business (ambasadori, antreprenori români și internaționali, executivi din domeniul bancar și investițional), trei ore de socializare într-un cadru de gală și parcurgerea unei călătorii prin istoria ultimilor 100 de ani ai României cu ocazia sărbătoririi centenarului Marii Uniri.

În plus, pe durata cocktail-ului va putea fi admirată o expoziție de artă ce adună peste 10 artiști ale căror lucrări vor vorbi despre trecut prin intermediul culorilor dar și al poveștilor ce stau în spatele creațiilor lor. Invitații vor putea participa la licitația de tip “silențios” ce va avea loc în salonul dedicat și rezervat evenimentului, până la final aceștia putând achiziționa lucrările preferate. Intervenții ale unor reputați istorici dar și ale unor specialiști în economie vor aduce în atenția publicului istoria care ne predă atât de multe lecții încât să știm cum să fim pregătiți cât mai bine pentru viitor.

Evenimentul se întâmplă pe 28 noiembrie la Palatul CEC și este deja sold out. Însă inițiativa Artfirst va continua cu siguranță să organizeze și alte astfel de întâlniri speciale, așa că rămâneți pe recepție.

Lasă un răspuns

Sidebar: