Strălucește la orice eveniment de networking
Să abordezi persoane pe care nu le cunoști și să încerci să stabilești relații cu ei poate fi dificil uneori. Însă, trebuie să ții cont de faptul că o relaționare față în față cu cineva te poate ajuta să construiești relații profesionale utile, pe termen lung, dar mai ales, te poate ajuta ca în doar câteva minute să-ți lansezi cariera la care ai visat.
Cum îi citești pe cei cu care faci networking?
Nu, nu e nevoie să fii Freud sau Jung ca să îți dai seama că există niște pattern-uri de comportament pe care oamenii le dezvoltă în anumite situații. În networking este esențial să cunoști persoanele cu care vrei să construiești o relație profesională. Iar înțelesul termenului „a cunoaște” merge dincolo de a stabili un prim contact politicos. Trebuie să înțelegi și să te adaptezi tipului de comportament al celuilalt pentru a colabora cu succes.
Tu cât timp faci networking?
Timpul pare să fie astăzi resursa pe care nu o putem influența aproape în niciun fel, fiindcă nici nu putem cumpăra timp, nici nu putem face schimb cu cineva, cu atât mai puțin nu-l putem stoca.
6 ore și jumătate pe săptămână alocate networking-ului. Ți se pare mult sau puțin? Aceasta este media de timp investit în activități de networking, potrivit unui studiu realizat de Ivan Misner, studiu la care au răspuns peste 12.000 de oameni de afaceri din întreaga lume.
Cei care au petrecut pentru dezvoltarea relațiilor de networking 2 ore sau mai puțin pe săptămână, au afirmat că nu au înregistrat beneficii palpabile pentru afacerea lor.
În mod clar, acele persoane care au alocat foarte puțin timp acestei activități au simțit că networking-ul nu este un mod eficient de a-și dezvolta afacerile. La fel ca și în alte aspecte ale vieții, culegi ceea ce semeni, așa că nu e de mirare faptul că oamenii care nu au investit la fel de mult timp, nu au înregistrat aceleași beneficii. Există, așadar, o corelație directă între timpul acordat networking-ului și și cât de mult poți profita de pe urma lui, pentru business-ul tău.
Dincolo de declarațiile celor care au participat la studiu, există și alte lucruri mult mai concrete: persoanele care au alocat peste 6 ore și jumătate pe săptămână, au generat aproape jumătate din afacerile lor prin referințe și activități de networking.
Deci soluția este cantitatea corelată cu calitatea: dacă investești timp, înseamnă că îți pasă de oamenii din fața ta, că vrei să îi cunoști, să dezvolți o relație cu ei și că nu ești doar un distribuitor de cărți de vizită. Pentru că un alt factor cheie în succesul înregistrat prin intermediul networking-ului îl reprezintă accentul pus în primul rând, pe stabilirea relațiilor. Cu alte cuvinte, relațiile sunt mai importante decât tranzacțiile.
Și dacă nu stabilești relații puternice care chiar să funcționeze pentru afacerea ta, poți crede în continuare că networking-ul chiar nu contează ca să ai succes. Încrederea și bunăvoința sunt parte a capitalului social care energizează o relație de afaceri benefică pentru ambii parteneri.
În concluzie, există o corelație directă și liniară între timpul alocat și cantitatea de afaceri generată. Iar datele arată că timpul optim alocat networking-ului ar trebui să fie chiar mai mare, între 8 și 10 ore pe săptămână, pentru a genera majoritatea afacerilor din referințe și pentru a obține rezultate peste medie.
Ce ai zice să începi prin a-ți rezerva primele 2 ore de networking la unul dintre evenimentele noastre? Te așteptăm!
Cui îi este frică de respingere?
Vă mai amintiți primii fluturi în stomac din școala primară, acele momente când ne plăcea de colegul sau colega de bancă, dar ne era frică să facem vreun gest mai curajos, cum ar fi să îi strecurăm în caietul de matematică bilețelul de amor ticluit în taină? Aveam emoții și ne întrebam continuu „Dacă nu îi place de mine?” sau „Dacă o să mă respingă?”.
Millennials + networking = LOVE
Cine nu a auzit de generația millennials, cei cu o mentalitate nouă, eliberată de prejudecăți și presiuni sociale, mult mai revendicativă și curajoasă, antreprenorială prin excelență și atașată definitiv de tehnologie și de mijloacele moderne de comunicare?
Spune-mi pe cine cunoști, ca să-ți spun cât succes ai
Suntem cu toții de acord că trăim vremuri în care este atât de ușor să ții legătura cu ceilalți. Totul este la un apel distanță, la un click distanță, atât de accesibil, oriunde, oricând. Dar cât de consistente sunt aceste relații, atât de accesibile datorită tehnologiei?
Read More “Spune-mi pe cine cunoști, ca să-ți spun cât succes ai”
Minutul de aur. Ghid de networking pentru introvertiți
De când m-am decis să dau viața de corporație pe antreprenoriat am cunoscut mai mulți oameni decât în ultimii 10 ani de carieră petrecuți în umbra confortabilă a unor mari companii.
Și asta s-a întâmplat în numai câteva luni, aș îndrăzni să spun chiar săptămâni, dar nu aș vrea să exagerez. Este curios faptul că eu mă consider o persoană introvertă, care nu “socializează” chiar cu oricine, în orice context. Și totuși, se poate, ba chiar te poți simți confortabil în această situație, dacă o faci în cadrul potrivit.
Read More “Minutul de aur. Ghid de networking pentru introvertiți”
Făt-Frumos al networkingului
A fost odată ca niciodată, acest networker perfect. Totul îi ieșea nemaipomenit, că la soare te puteai uita, dar el, ba.
Se făcea că asculta ca nimeni altul
Era un perfect ascultător pentru că a înțeles că succesul atunci când faci networking, este să asculți și să înveți. Cu cât înțelegi mai repede de ce anume are nevoie partenerul tău de networking de la tine, iar el înțelege de ce anume ai și tu nevoie de la el, cu atât se poate construi o relație mai valoroasă.
Dăruind vei dobândi. Despre cel mai sănătos principiu de business și de viață
Am auzit cu toții că e bine să ai contacte, mai ales când te lansezi într-o afacere, însă este important să înțelegem că relațiile, așa cum functionează ele astăzi, sunt într-o mare măsură bazate pe un sistem de tip win-win, principiul câștigului reciproc.
Read More “Dăruind vei dobândi. Despre cel mai sănătos principiu de business și de viață”
Cum te pregătești să faci networking? E complicat de simplu
Ei bine, da, nu e chiar așa de simplu să spui „De mâine mă apuc să fac networking”. Îți pui costumul cel bun, îți iei pachetul nou nouț de cărți de vizită, zâmbetul fermecător la purtător și gata, totul este rezolvat. Ar mai fi ceva, dar nu te gândi la vreun training super complicat, ci mai degrabă, concentrează-te pe o singură întrebare: Care sunt informațiile de bază pe care le poți da despre tine și business-ul tău unei persoane pe care o întâlnești pentru prima dată, în mediul profesional? Și da, sunt de acord că uneori, simplificarea și comunicarea esențialului poate fi complicată.
Read More “Cum te pregătești să faci networking? E complicat de simplu”