Prieteni și parteneri de afaceri – o iubire imposibilă?

Să începi o afacere cu un prieten apropiat poate fi o experiență grozavă, în fond împărtășiți aceleași pasiuni și valori și vă simțiți bine unul în compania celuilalt. Dar, totodată vine la pachet cu o serie de provocări pe care trebuie să le cântărești de la început. Stresul generat de deschiderea afacerii și de micile eșecuri inerente la început de drum pot ruina prietenii vechi de o viață.

  • Un prieten bun nu înseamnă automat un partener de afaceri bun

Trebuie să îți alegi cu înțelepciune partenerul de afaceri deoarece de multe ori vei petrece mai mult timp în compania lui decât în a propriei familii.

Partenerul ideal este o persoană care te motivează, care prin inteligența și perseverența lui te determină să-ți depășești propriile limite.  Ar trebui să știe lucruri pe care tu nu le știi, să aibă abilități care ție îți lipsesc pentru ca împreună să formați o echipă completă.

Un prieten îl accepți cu toate calitățile și defectele lui, însă atunci când ai în vedere un parteneriat de afaceri ar trebui să te gândești de două ori. Un ego mare poate crea dificultăți serioase într-o afacere unde este bine să ai alături pe cineva deschis să învețe lucrurile la care nu se pricepe, nu pe cineva care susține că deține deja răspunsurile la toate problemele.

Un prieten prea pasionat sau prea visător de asemenea nu va fi un partener bun. Pasiunea, fără muncă și fără un plan bine pus la punct poate conduce la dezastru pentru o afacere la început de drum.

Un prieten de care “este numai gura”, fără a acționa propriu zis, se va dovedi cel mai neproductiv partener pe termen lung. Ideile sunt grozave, dar acțiunea este de preferat în cele mai multe situații.

  • Definiți-vă rolurile de la început

Când lucrezi cu un prieten, natural vă este să colaborați în tot ceea ce faceți, dar cel mai eficient este ca fiecare să se ocupe de o anumită parte a afacerii.

Cu toate că este mai ușor și mai sigur să supuneți fiecare decizie la vot, în cele din urmă se va dovedi o pierdere de timp. Trebuie ca fiecare să preia controlul asupra părții din afacere de care a convenit să se ocupe.

De asemenea, este important să te asiguri că împărtășiți aceeași etică profesională. Nu de puține ori conflictele pornesc de la faptul că unul dintre parteneri are impresia că face singur toată munca.

În plus, trebuie să discutați deschis de la început despre subiecte sensibile precum egalitate, salarii, fișa postului. Cu cât le veți amâna cu atât vor fi mai inconfortabil de abordat.

Să creezi o afacere de la zero și să vezi cum se dezvoltă este o experiență fantastică și poate fi și mai grozavă când o trăiești alături de un prieten.

Nu este întotdeauna ușor și veți avea multe provocări de depășit, dar dacă vă cunoașteți  slăbiciunile și punctele forte și planificați totul de la început veți avea mari șanse de reușită. Relația voastră, în mod inevitabil, se va schimba, dar dacă se va schimba în bine sau în rău depinde doar de voi.

 

Lasă un răspuns

Sidebar: