What`s your agenda?

În general atunci când spui eveniment sau întâlnire de networking știi la ce să te aștepți, o oportunitate de a stabili relații profesionale cu diferite persoane din domeniul tău de activitate, de a pune bazele unor colaborări ulterioare. Dar, sunt și anumite întâlniri la care ajungi fără a ști ce se va întâmpla acolo, în principal pentru că, cel puțin la prima vedere, nu ai nimic în comun cu persoana/persoanele respective. Însă, chiar și în aceste situații te poți asigura că timpul investit nu este o pierdere de vreme.

În primul rând, este important să știi clar motivul pentru care ai acceptat totuși întâlnirea: ai făcut o favoare unui prieten, îți dorești să afli mai multe despre domeniul în care activează persoana respectivă, întrevezi o posibilitate de a colabora cândva în viitor etc. În acest mod vei putea conduce conversația în direcția dorită de tine și îți vei folosi timpul într-un mod cât mai eficient.

În funcție de obiectivul pe care îl urmărești, stabilești mai departe și tipul de întâlnire și timpul alocat. Dacă trebuie să vorbești cu cineva la rugămintea unui prieten este în regulă și doar o conversație telefonică. Dacă speri să stabilești o relație mai strânsă cu acea persoană, este mai indicat să vă întâlniți într-un cadru mai relaxat, la o cafea sau la un prânz.

Chiar dacă nu știi la ce rezultate să te aștepți, întotdeauna trebuie să formulezi cele mai potrivite întrebări contextului în care te afli: de la un simplu “Cu ce te pot ajuta?” până la întrebări legate de profesia sau interesele persoanei din fața ta. Oamenilor le face plăcere să vorbească despre domeniile la care se pricep, iar tu poți afla lucruri cu adevărat interesante.

Dacă există posibilitatea unei viitoare colaborare, scopul tău este să apreciezi în timpul întâlnirii dacă sunteți pe aceeași lungime de undă, dacă simți că persoana respectivă este de încredere, profesionistă și competentă.

Atunci când cunoști o persoană cu care simți că ai putea pune bazele unei colaborări de durată, pentru ca totul să nu fie o pierdere de vreme, cel mai important este follow-up-ul, telefonul/ e-mail-ul pentru a detalia diverse subiecte abordate în cursul întâlnirii și pentru a stabili o întâlnire ulterioară.

Până la urmă despre asta este networkingul, despre construirea de relații, pe termen lung, dar cu pași mici și siguri, nu despre rezultate de moment.

Lasă un răspuns

Sidebar: