Și antreprenorii au nevoie de vacanță

Believe it or not, atunci când ai propria ta afacere este mai dificil să pleci într-o vacanță decât dacă ai lucra într-o corporație. Și chiar și atunci când te hotărăști să îți iei în sfârșit concediu petreci practic mare parte din timp vorbind la telefon sau verificând emailul, dând indicații celor pe care i-ai lăsat la cârmă și care, nu-i așa, nu se pricep la fel de bine ca tine să gestioneze situațiile care apar.

E ușor să te iluzionezi spunându-ți că a munci pentru tine merită orice sacrificiu, însă este la fel de important ca în anumite momente să te desprinzi complet de toate, chiar și pentru o scurtă perioadă. Poate fi cea mai bună alegere pe care o faci pentru tine și pentru afacerea ta. Îți clarifici mintea și te poți concentra pe lucrurile cu adevărat importante.

Și atunci, când este cel mai bun moment să-ți iei o vacanță? Simplu, când simți că ai obosit.

Dacă continui să muncești devii în mod automat mai puțin eficient, îți este din ce în mai greu să te concentrezi, îți ia mai mult timp să rezolvi diverse probleme, iar rezultatele pe care le obții nu se mai ridică la nivelul așteptărilor. Îți dai seama că nu poți să iei cele mai bune decizii și devii iritabil, îți pierzi răbdarea, iar relațiile cu cei din jur au de suferit.

Oricât de determinat ai fi să nu te dai bătut, nu vei face altceva decât să te epuizezi fizic și psihic și chiar să te îmbolnăvești. Iar atunci vei fi forțat să-ți iei liber. Așa că de ce să nu o faci în termenii tăi?

Tu ești cel care știe cel mai bine ce are nevoie. Vacanța ideală nu presupune să pleci o lună într-o croazieră pe Mediterana. Câteodată sunt suficiente câteva zile la munte, în mijlocul naturii, sau pur și simplu 2 zile în care să stai acasă să dormi cât vrei, să citești o carte bună și să te uiți la serialul preferat.

Important este să-ți asculți corpul și să respecți semnalele pe care ți le transmite și cu siguranță vei fi mai fericit și cu un pas mai aproape de succesul visat.

Când îți faci lista cu obiective nu uita să incluzi și o vacanță. Indiferent cât de ocupat ai fi, ai nevoie de timp pentru tine, să te relaxezi  și să-ți reîncărci bateriile. Te vei întoarce la muncă cu forțe proaspete și pregătit să înfrunți noi provocări. Vacanță plăcută!

Lasă un răspuns

Sidebar: