În căutarea Graal-ului…există o formulă magică a succesului?

Îi vezi în reviste, devin personaje de filme, de cărți, sunt oamenii care reușesc tot ce își propun și pentru care totul apare atât de simplu. Cu toții ne întrebăm uneori ce face diferența între oamenii de succes și restul lumii? Ce e în spatele pasiunii, perseverenței și energiei care transformă visurile în realitate?

Travis Bradberry, doctor în psihologie clinică și organizațională, cofondatorul TalentSmart®, lider mondial în furnizarea de teste de inteligență emoțională și de training și coautor al cărților, Leadership 2.0 și The Emotional Intelligence Quick Book, a identificat 11 semne pe care trebuie să le bifezi pentru a ști dacă ești pe calea spre succes.

  • Faci greșeli, dar o iei de la capăt fără ezitare și fără să îți pese ce cred ceilalți despre tine. Vezi un eșec ca pe un pas mic și necesar în procesul de realizare a obiectivelor tale.
  • Lupți chiar și atunci când crezi că deja ai pierdut bătălia pentru că știi că ai doar două opțiuni: renunți sau depășești obstacolul și devii mai puternic.
  • Iei decizii de care te temi sau care nu-ți plac, pentru că știi că pe termen lung sunt cele mai bune pentru tine.
  • Îți ții sub control emoțiile negative și încerci să gândești limpede în orice situație.
  • Îți asculți instinctul, dar nu ești impulsiv. Analizezi o problemă din toate unghiurile și apoi te bazezi pe capacitatea ta de a alege ceea ce simți că este corect.
  • Investești mai mult decât te aștepți să primești. Știi că succesul vine atunci când ai răbdare și nu aștepți răsplata imediat.
  • Poți să conduci când nimeni nu te urmează. Este ușor să crezi în tine când ai sprijinul celorlalți, dar adevăratul test este să-ți păstrezi determinarea când nimeni nu crede în ceea ce faci.
  • Rezolvi deadline-uri ce par nerezonabile și ai rezultate peste așteptări. Pentru a te remarca față de toți ceilalți accepți că este esențial să muncești mai mult decât ei.
  • Reușești să te concentrezi pe detalii chiar și când ești obosit.
  • Ești bun cu cei care îți greșesc, nu lași negativitatea celorlalți să te influențeze.
  • Îți asumi consecințele faptelor tale. Pentru tine rezultatele sunt mai importante decât propria imagine sau ego.

 

Tu ce bifezi pe lista de mai sus ? Și la ce ar mai trebui să lucrezi dacă ai vrei să fii cât mai aproape de succes ?

 

Lasă un răspuns

Sidebar: