Millennials + networking = LOVE

Cine nu a auzit de generația millennials, cei cu o mentalitate nouă, eliberată de prejudecăți și presiuni sociale, mult mai revendicativă și curajoasă, antreprenorială prin excelență și atașată definitiv de tehnologie și de mijloacele moderne de comunicare?

Din generația millennials fac parte cei care s-au născut între anii 1990 și începutul anilor 2000.

Contrar opiniei generale, conform căreia millennials preferă networkingul prin intermediul rețelelor de social media, experiența ne arată contrariul, prin prisma faptului că interacțiunea umană este una dintre cele mai puternice căi de a ne conecta cu ceilalți. Însă, participarea la evenimente de networking seară de seară și întâlnirile directe nu sunt întotdeauna o opțiune. Din fericire, există și alte metode de construire a relațiilor atunci când nu este posibilă întâlnirea față în față. 

Comunicare și iar comunicare

Zilnic comunicăm cu oamenii prin intermediul unor canale diverse, cum ar fi mesajele text, mesajele în aplicații, apelurile telefonice, e-mail-urile, Facebook-ul, grupurile pe rețelele sociale, schimbul de mesaje pe Messenger sau WhatsApp, SnapChat, Instagram sau LinkedIn.

Relații prin aplicații

După ce întâlnește pe cineva la un eveniment de networking, la o nuntă, la un grătar sau la orice alt tip de eveniment, cel mai probabil, un millennial, se va conecta cu el pe Facebook, îl va adăuga pe SnapChat, îl va urmări pe Instagram, se va conecta cu el pe LinkedIn sau chiar ar putea face toate acțiunile enumerate anterior. Cu atât de multe metode de conectare la îndemână, relațiile se stabilesc mai rapid și pot dura mai mult, datorită faptului că există această conexiune permanent updatată. Asta nu înseamă că nu trebuie să investești într-o relație, dar dacă ești abil, o poți face inclusiv prin mediul virtual.

În gașcă e mai bine

Millennials sunt o generație care preferă să socializeze și să lucreze în echipă fiindcă au crescut într-un mediu care a promovat aceste principii în mod constant. Încă din timpul școlii au învățat că lucrând împreună, pot duce mult mai multe obiective la bun sfârșit, pot obține rezultate mai bune și în plus, se pot distra.

De ce le place atât de mult networkingul profesionist? Pentru că le oferă două lucruri simultan: pot socializa în cadrul unui grup și în același timp, pot construi o rețea de persoane prin care să-și îndeplinească țelurile, lucrând împreună, ca o echipă.

Nu există un sistem de susținere mai bun pentru un tânăr antreprenor sau om de afaceri decât un grup de antreprenori, profesioniști, experți în diverse domenii care își pot împărtăși experiențele și pot învăța împreună.

Let`s talk business

Milenials își doresc mult mai mult de la cariera lor decât un salariu bun și resping vechea mentalitate conform căreia, cu cât muncești mai mult, cu atât valorezi mai mult. Ei consideră că succesul se bazează pe eficiență și pe rezultate, nu pe un program lung de muncă.

Accentul pus pe echilibrul muncă – viață personală se vede și în modul în care fac networking, de la bun început. Mai degrabă decât o conversație începută cu tipicul “Povestește-mi despre afacerea ta”, milenialii preferă să înceapă un dialog cu întrebări precum “Ce îți place să faci?” sau “Povestește-mi despre tine”. Ei preferă să lucreze alături de persoane cu care împart aceleași valori și interese.

Nu sunt Feți-Frumoși cu stea în frunte, nu sunt mai buni sau mai răi decât alte generații dar au ceva al lor, ceva care îi face interesanți și interesați să aducă un plus în networkingul profesionist. Sunt de urmărit, nu numai pe Facebook, Instagram sau LinkedIn, ci și la întâlniri de networking profesionist.

Lasă un răspuns

Sidebar: