N-am să uit niciodată seara în care m-am îndrăgostit de tango. După ce dansasem la curs ceea ce mi s-a părut cel mai minunat dans din existență (chiar dacă dansam doar de câteva luni și, în principiu… salsa), am stat toată noaptea să mă uit la video-uri pe YouTube.
Sunt 10 ani de atunci, iar tangoul este parte din viața mea și înseamnă pentru mine prieteni, încredere, comunitate, pasiune, călătorii, a oferi. Cel puțin.
Ce m-a învățat tangoul în tot acest timp? Că cele mai frumoase dansuri au fost cele în care m-am concentrat nu asupra mea, ci asupra celui cu care împărtășeam momentul. Cele în care am vrut să îi ofer ce pot mai bun pentru ca dansul să fie plăcut, nu să caut să primesc. Fără excepție, de fiecare dată când am ales să fac așa, s-au născut amintiri minunate. Dăruind, am primit.
Apoi am realizat că principiile care funcționează în tango sunt cam aceleași care funcționază în viața de zi cu zi. Și invers. De fiecare dată când am ales să ofer și nu am căutat sa primesc, s-au născut experiențe deosebite.
Povestea asta nu este, totuși, specifică doar tangoului. Am ales să o spun pentru că este a mea, însă, chiar dacă povestea poate fi diferită, în esență vorbim despre aceleași lucruri. Îți sună cunoscut?
2011 îmi aducea o nouă experiență care să mă convingă încă o dată, dacă mai era nevoie, de ce am spun mai devreme. Am devenit membru BNI (pentru cei ce încă nu ați auzit de BNI, este cea mai mare organizație de networking din lume). Chiar membru fondator în primul grup din București – Focus BNI. Este o altă poveste lungă și frumoasă, dar nu am să o spun acum pe toată (bine, o spun la cerere).
De data asta vorbim de un mediu diferit de cel de mai sus. De oameni de afaceri, profesioniști, experți pentru care scopul, la finele zilei, este să își dezvolte afacerea. Vorbim de un mediu sobru și formal. Nu? Ei bine, vreau să contrazic un mit: un om de afaceri nu trebuie să fie sobru si formal. Un om de afaceri este om, ceea ce înseamnă că poate fi, și este foarte bine să fie, el însuși. Relaxat, glumeț, prietenos și cum o mai fi el. Ceea ce îl face de succes nu este sobrietatea, ci seriozitatea cu care tratează angajamentele și serviciile de calitate.
Și, mai mult decât atât, dorința (însoțită de acțiune, desigur) de a-i ajuta pe ceilalți înainte de a cere să fie ajutat. Principiul nu este nou. Poartă diferite denumiri, de la legea reciprocității, la principiul de a fi agricultor, nu vânător în business, la karma și legea atracției 🙂
În BNI i se spune „givers gain” – „dăruind vei dobândi” și, este, cu cuvintele lui Ivan Misner – fondatorul BNI – “un standard, nu o sabie”. Un principiu care functionează corect atunci când e integrat ca valoare personală. Pentru că, în acest caz, devine natural, obișnuință, reflex și nu mai intervine nevoia de a arăta cu degetul atunci când alții nu fac la fel, nevoia de a scoate sabia la ei 🙂
Întrebat de ce a ales să construiască o afacere bazată pe principiul „dăruind vei dobândi”, Dr. Ivan Misner răspunde cu o comparație între capitalul financiar și capitalul social. De fapt, este o asemănare: așa cum nici băncii nu îi place când vrei să scoți mai mulți bani decât ai în cont, nici într-o comunitate nu funcționează să intri și să ceri înainte de a fi investit ceva. Stă în natura umană, sau în natura antreprenorială, să faci afaceri cu oameni în care ai încredere. Și încrederea apare pe terenul unei relații create și stabile. Iar relațiile le creezi oferind celorlalți ajutor, sprijin, astfel că ei vor fi mai înclinați să îți ofere la rândul lor. Gândește-te la cei mai buni prieteni. Nu sunt ei cei care ți-au oferit ceva, de cele mai multe ori chiar necondiționat? La fel ar trebui să fie și în networking, spune Misner.
Așadar, conceptul „givers gain”, implementat în primul din cei peste 30 de ani de existență a BNI, este unul din acele lucruri bune pe care le-a făcut din când în când în viață, zice fondatorul. 🙂
O mică adăugire la ce ai urmărit, că tot m-a inspirat domna:
„Pauză. Stop.” Fă asta atunci cand te afli între oameni, într-o comunitate, fie ea de prieteni, sau de oameni de afaceri și întrebă-te “cu ce pot eu să îl ajut/ susțin pe omul din fața mea?” Curând va deveni obișnuință și poate chiar vei putea spune ca “din când în când faci ceva bine” și schimbarea e după colț.
