Ești invitat la evenimente dar găsești tot timpul o scuză bună să nu mergi? Ești curios ce se întâmplă la întâlnirile de networking, crezi că te-ar putea ajuta în afacerea ta și cu toate astea nu ai participat nicioadată până acum la una?
Oare de ce evităm uneori să facem networking?
- Nu ai încredere în tine
Mulți oameni de afaceri ezită să facă parte dintr-un grup de networking pentru că se tem că ei personal nu au cu ce contribui. În plus, se simt intimidați de networkerii mai experimentați, le este teamă de respingere și simt anxietate în fața unei încăperi pline de persoane necunoscute cu care ar trebuie să facă cunoștință.
Însă toate acestea sunt doar niște bariere mintale. Odată ce reușești să le depășești te vei bucura de avantajele networkingului pentru afacerea ta și cel mai probabil chiar te vei simți bine în timpul acestui proces.
- Ești prea ocupat
Indiferent de domeniul afacerii tale ți se pare că niciodată nu ai suficient timp. Cu munca, familie, prieteni îți mai rămâne timp și pentru altceva, mai ales ceva așa de abstract ca networkingul? Probabil crezi că nu. Însă, dacă îți dorești ca afacerea ta să se dezvolte este esențial să-ți faci timp. Secretul este să-ți stabilești foarte clar prioritățile, iar printre ele ar trebui să fie stabilirea de relații și creșterea afacerii tale, adică networking.
- Nu ai răbdare să aștepți rezultatele
Networkingul este despre a cultiva relații pe termen lung. Trebuie să investești timp pentru a dezvolta aceste relații, pentru a consolida încrederea celorlalți în tine astfel încât aceștia să fie dispuși să te ajute.
De cele mai multe ori oamenii nu fac networking pentru că așteaptă rezultate imediate. Sunt nerăbdători și nu înțeleg cât de important este să investească timp în construirea unor relații de durată, bazate pe încredere, utile ambilor parteneri.
- Nu înțelegi cu adevărat ce presupune networkingul
Mulți cred că networking-ul este despre a vinde. Să te duci la cineva, să te prezinți și să-i propui să faceți afaceri împreună nu este networking.
Networkingul presupune în primul rând să asculți. Dacă ambii parteneri știu asta, ei vor deveni cu adevărat interesați unul de celălalt pe măsură ce se cunosc. Interesul conduce la confort care conduce mai departe la oportunități de recomandări și deci, la afaceri.
Nu mai căuta scuze, învinge-ți temerile și înscrie-te chiar acum la următorul eveniment BNI. Găsești mai multe pe www.bni-romania.com.