Ce ai spune dacă pentru anul 2019 ți-ai stabili un obiectiv ambițios și în ceea ce privește networkingul?
Un vechi proverb spune “Spune-mi cu cine te însoțești ca să-ți spun cine ești.” Cu alte cuvinte, dacă ai planuri mărețe în carieră, trebuie să stai în preajma oamenilor de succes. Cum se traduce asta în networking? Prin networking up, adică construirea de relații cu persoane peste nivelul tău, care dispun de influența și de contactele ce te pot ajuta să evoluezi, să-ți dezvolți afacerea.
Instinctul firesc este să rămâi în zona ta de confort, să te asociezi cu oameni care au atins cel mult același nivel de succes ca tine. Însă, dacă vrei să avansezi trebuie să stai lângă cei care au mai mult succes decât tine, de la care poți învăța, care te provoacă constant să-ți depășești limitele.
Se spune că dacă nu simți un oarecare disconfort când stabilești un contact cu cineva, înseamnă că nu țintești suficient de sus. Trebuie să fii dispus să-ți învingi emoțiile și să faci cunoștință cu acele persoane pe care le privești cu admirație și respect pentru ceea ce au realizat.
Networking up pe scurt
- Începe cu o analiză atentă pentru a stabili locul în care te afli în prezent. Apoi caută moduri de a face networking cu persoane peste nivelul tău: te poți înscrie în organizații de networking precum BNI, în diferite organizații nonprofit, caritabile care au de obicei în comitetul de conducere oameni de afaceri influenți.
- Înainte de a participa la un eveniment de networking fă o mică cercetare despre persoanele pe care vrei să le cunoști pentru a-ți fi mai ușor să pornești o conversație.
Dacă te documentezi asupra afacerii și proiectelor în care sunt implicați, cine știe, poate îți vine chiar și o idee grozavă care le poate fi de folos. Când găsești o modalitate cât de mică de a adăuga valoare muncii cuiva, cu siguranță vei fi ținut minte.
- Un lucru esențial: când faci cunoștință cu cineva nu încerca imediat să-i vinzi ceva. În această situație chiar nu este valabilă expresia “nu strică niciodată să întreb, nu?”.
- Când reîntâlneşti pe cineva, nu presupune automat că își aduce aminte de tine. Oamenii de succes fac cunoștință cu extrem de multe persoane. Ajută-i în schimb să-și reamintească contextul în care v-ați întâlnit.
- Diferențiază-te de marea majoritate, nu pica în capcana de a flata exagerat. Încearcă în schimb să-ți exprimi admirația pentru modul concret în care munca sau afacerea lor fac o diferență.
Ideea esențială care stă la baza conceptului de networking up este cel mai bine sintetizată de Ivan Misner, fondatorul BNI: “dacă ești mereu cea mai de succes persoană din încăpere, atunci ești în încăperea greșită”.