Vrei să te apuci de networking? Iată câteva formule pentru un început ca la carte

Pentru unii dintre noi, să te apuci de networking după ce ți-ai văzut ani de zile de treaba în grupul tău de colegi sau de prieteni cunoscuți și arhi cunoscuți, poate reprezenta o adevărata provocare. Deschiderea către un cerc de oameni necunoscuti poate fi dificilă din prisma primelor momente de interacțiune. Pentru unii este destul de dificil să înceapă o conversație cu o persoană necunoscută sau să găsească formula potrivită prin care să se prezinte celorlalți fără a lăsa impresia de nesiguranță sau timiditate.

Iată câteva sfaturi de la Avery Blank, avocată de succes și business strategist despre cum să abordezi primele exerciții de networking: cum să te prezinți, cum și cât să vorbești despre tine și cum să construiești relații utile pentru viitor.

Vrei să emani siguranță și să fii perceput ca un adevărat lider?

1. Nu începe conversația cu: “Bună! Numele meu este…”
Adevărații lideri se prezintă pe sine, nu numele lor. Ei își spun doar numele, fără nici o alta introducere.
Când te prezinți cuiva încearcă să eviți cuvintele introductive: “Bună! Numele meu este Maria.”, adresează-te persoanei respective direct, spunând “ Maria Ionescu” în timp ce o privești în ochi și oferi o strângere de mână fermă. În acest mod îți manifești încrederea și asertivitatea.
Aceasta este una dintre situațiile în care less is more, mai puține cuvinte produc un impact mai puternic.

2. Nu vorbi prea mult despre tine
Când faci cunoștință cu cineva încearcă să nu vorbești prea multe despre tine, cel puțin la început. Cel din fața ta este cel care contează. Fii tu cel care pune întrebări și ascultă cu atenție.
Poți afla informații interesante despre obiectivele, proiectele și provocările persoanei respective, care îți pot fi de folos mai târziu pentru a îl ajuta și a te dovedi un partener valoros pentru o eventuala colaborare.
De asemenea, în acest mod îi menții interlocutorului curiozitatea de a afla el mai multe despre tine. Nu-ți arăta toate cărțile din mână de la început și vei avea șanse mai mari ca cealaltă persoană să rămână interesată de tine.
În plus, dacă ești un bun ascultător vei fi mai plăcut de ceilalți. Oamenilor le place să fie auziți și înțeleși. Ascultă-i și acordă-le toată atenția ta în acest timp. Nu uita să-i privești pe ei, nu să tragi cu ochiul nerăbdător la propriul telefon.

3. Nu menționa de la început că îți cauți un colaborator sau că ai nevoie de ceva pentru business-ul tău
Succesul pe termen lung în networking se bazează pe dezvoltarea relațiilor.
Nu este vorba despre o tranzacție, în care ceri un job atunci când te întâlnești pentru prima dată cu cineva. Nu începi conversația cerând o recomandare și nici nu o închei astfel, pur și simplu nu întrebi deloc.
În schimb, poți împărtăși planurile tale de viitor, pasul următor pe care îl vizualizezi în afacerea de care te ocupi. Vorbind despre obiectivele tale viitoare, poți sugera că ai în vedere anumite zone de dezvoltare, care pot fi chiar comune cu ale interlocutorului, fără a spune în mod direct asta.

Networkingul poate fi o afacere complicată și este esențial să pornești cu dreptul pentru a-l face un instrument util care să te ajute să îți dezvolți afacerea.

Și nu uita că antrenamentul este totul, înainte de a participa la următorul eveniment de networking, gândește-te cum te vei prezenta celorlalți astfel încât să emani siguranță și să te poziționezi ca un lider adevărat, cum și ești de fapt, și practică formulele de prezentare pe care ți le-am sugerat mai sus.

Iar dacă simți că ești pregătit, aruncă o privire la calendarul de întâlniri BNI din dreapta și vino să vezi ce înseamă să faci networking în cadrul celei mai mari rețele de profil la nivel internațional.

Lasă un răspuns

Sidebar: