Articol adaptat după „Podcastul #544” al lui Ivan Misner, fondatorul BNI, cea mai mare rețea de networking prin recomandări.
Care este cea mai ușoară metodă de a-i plictisi pe toți?
Adună-i pe toți în jurul tău și fără să respiri, vorbește numai și numai despre tine, despre cât de măreț și grozav este serviciul tău. Dar totuși, cât crezi că poți capta atenția în acest mod?
Care este alternativa? Credem că în această primă etapă, este bine să te poziționezi spre a fi remarcabil, ba chiar memorabil. Obiectivul în networking este de a rămâne cât mai bine poziționați în memoria cuiva, de a începe o relație de afaceri, de a genera încredere, cu obiectivul de a ajunge cât mai ușor de recomandat.
Cum poți face asta?
Este adevărat că cel mai dificil moment de a te conecta cu cineva este „să spargi gheața”. Știm cu toții acel moment stânjenitor, de dinainte de a deschide o conversație, când nu știi ce subiect de discuție ai putea aborda ca să inițiezi o discuție cu cei din fața ta.
Iată mai jos câteva sugestii pentru a interacționa într-un mod prietenos și autentic la un eveniment de networking.
1. „Ce îți place cel mai mult la ceea ce faci?”
Oricine poate începe o conversație cu întrebarea „Cu ce te ocupi?”. Dar, dacă îți propui să devii memorabil, o întrebare bună este ceva mai specifică. A induce cuiva zona în care se simte cel mai bine este un minunat mod de „A sparge într-adevăr gheața!”
2. „Cum ai început activitatea în care profesezi acum?”
Indiferent prin ce am trecut din punct de vedere profesional, această întrebare ne transpune întotdeauna în zona nedumeririi: „Ce ne propunem să facem cu afacerea noastră?”. Mai mereu, elementul de bază este cât se poate de uman, este viziunea pe care noi, la nivel personal o aducem în profesie. Dacă asta nu creează o conexiune cu cel din fața noastră, nu știu ce altceva ar putea să o facă.
3. „Pe la ce evenimente mai mergi ca să faci networking?”
Acest subiect nu îți dă doar oportunitatea de a afla despre alte evenimente interesante la care ai putea merge, dar te ajută să afli mai multe lucruri și despre persoana cu care interacționezi, fiindcă vorba aceea „Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești!”
4. „Care sunt cele mai mari provocări pe care le întâmpini în carieră?”
Dincolo de mina de aur pe care această întrebare o poate genera, știu că de regulă, ne ferim de „plângăcioși”. A ne plânge a devenit o trăsătură culturală: „E prea frig, e prea cald, taxele sunt prea mari sau de neînțeles, nu găsim oameni competenți, avem furnizori slabi, prea puțini clienți sau prea mulți clienți”, iar nemulțumirile pot continua la nesfârșit.
Desigur că putem avea în față un om cu probleme reale, care caută soluții pertinente. Cum foarte bine, poate fi și cineva care poate găsi o problemă la fiecare soluție.
5. „Cum te pot ajuta?”
Hai să privim răspunsurile de la întrebarea anterioară, ca pe o masivă oportunitate. Oportunitatea de a sprijini un om, probabil aflat în dificultate sau în căutarea unor soluții reale, la probleme reale.
Până la urmă, cu toții știm pe cineva care recrutează, oferă consultanță fiscală, instalează aer condiționat sau oferă servicii foarte bune, în orice alt domeniu.
Orice astfel de plângere este o oportunitate pentru cei pe care îi cunoaștem și avem încredere pentru a-i recomanda.
National Director, BNI România