Făt-Frumos al networkingului

A fost odată ca niciodată, acest networker perfect. Totul îi ieșea nemaipomenit, că la soare te puteai uita, dar el, ba.

Se făcea că asculta ca nimeni altul 

Era un perfect ascultător pentru că a înțeles că succesul atunci când faci networking, este să asculți și să înveți. Cu cât înțelegi mai repede de ce anume are nevoie partenerul tău de networking de la tine, iar el înțelege de ce anume ai și tu nevoie de la el, cu atât se poate construi o relație mai valoroasă.

Faptul că avem două urechi și o gură nu este întâmplător, chiar trebuie să le folosim respectând proporțiile decise de natură.

Și avea o atitutine atât de pozitivă, de își construise chiar și un renume

Atitudinea este prima pe care o vad ceilalți la tine, iar o atitudine pozitivă îi va face și pe ceilalți să își dorească să lucreze cu tine. Sunt acei oameni magneți care îi atrag pe ceilalți prin felul lor de a fi și în jurul cărora gravitează mereu multe persoane, datorită faptului că au un spirit pozitiv, care face bine și oferă energie celor din jur.

Și mai presus de toate, acest Făt-Frumos era și tare viteaz, sărind mereu în ajutorul celorlalți

Pe oameni nu prea îi interesează cât de multe știi despre un anumit subiect sau despre cine știe ce problemă globală, pe ei îi interesează cât de mult îți pasă în mod real și dacă vrei cu adevărat să ajuți. Iar modurile în care poți fi de folos altor persoane sunt foarte diferite: de la a trimite cuiva un articol interesant din care ar putea învăța câte ceva, până la a-I pune în legătură cu oameni de care are nevoie într-o anumită situație. Dorința de a-i ajuta pe ceilalți este esențială.Așadar, construiește încredere și întărește relațiile cu cei din jur.

Era înzestrat cu trăsături aparte, era sincer și autentic

Într-o conversație, poți să îți oferi ajutorul, mulțumirile și să îl asculți pe celălalt, dar dacă nu ești sincer interesat de cel din fața ta, acest lucru se va simți. Cei care au experiență în networking sunt sinceri cu orice ocazie. Prin urmare, fi autentic, altfel, se va observa că te prefaci și vei face o impresie deloc bună.

Și-ncălecând pe-o șa, făcea follow up așa

Dacă tot oferi oportunități cuiva care nu revine niciodată pentru follow up, fie că este vorba despre o simplă informație, un contact sau o referință, o să sfârșești prin a decide că n-ar trebui să-ți mai pierzi timpul cu persoana respectivă.

Este foarte important să revii cu feedback, să mulțumești celui care ți-a oferit un anumit contact și astfel, să închizi cercul și să termini povestea cu un final fericit.

Lasă un răspuns

Sidebar: