Gata vacanța! E momentul să ne punem cu burta pe carte

Chiar dacă pentru cei mai mulți vacanța s-a încheiat, nu înseamnă că nu mai ai dreptul la câteva momente de relaxare. Și cum poți petrece mai bine timpul decât cu o carte în mână, fie că vorbim despre câteva titluri deja clasice care nu ar trebui să-ți lipsească din bibliotecă, fie despre câteva apariții recente, dar care cu siguranță pot constitui o sursă de inspirație.

1. Secretele succesului. Cum să vă faceți prieteni și să deveniți influent – Dale Carnegie
Dale Carnegie spunea că „succesul înseamnă să obții ceea ce vrei, iar fericirea înseamnă să vrei ceea ce ai obținut “.
De cele mai multe ori, oamenii își doresc o carieră ascendentă, prieteni de încredere, o familie iubitoare, un trai decent și altele asemenea. Desigur, motivele pentru care un om își dorește ceva anume sunt complet personale, însă metodele prin care își poate atinge obiectivul sunt general valabile. Iar metodele din acest volum au fost testate de peste 15 milioane de cititori de pe cinci continente, pe parcursul a trei sferturi de secol, ajungând cu timpul, să fie cea mai vândută carte motivațională publicată vreodată.
Sfaturile lui Dale Carnegie îți arată cum să devii un interlocutor agreabil, de ce e bine să faci complimente dezinteresate, când e cazul să te retragi dintr-o dispută, ce anume trezește dorința de cooperare a partenerilor, cum să faci o bună impresie de la prima întâlnire, cât de important este să zâmbești, prin ce strategii te poți autopromova în ochii celorlalți, în ce fel poți adresa critici fără să provoci resentimente, de ce e recomandat să-ți admiți propriile greșeli înainte de a le face reproșuri altora, cât de adevărat e proverbul care spune că „vorba dulce mult aduce“, cum să răspunzi la plângerile altora, unde se termină sinceritatea și începe brutalitatea, de ce nu funcționează pe termen lung strategia de a da ordine, cum să te ajuți ajutându-i pe ceilalți — și multe altele.
Carnegie dovedește că, în cele din urmă, ceilalți ne vor trata exact așa cum îi tratăm. Comportamentul interlocutorilor îl oglindește pe al nostru.

2. Inteligența emoțională – Daniel Goleman
Cartea lui Daniel Goleman a marcat o revoluţie uluitoare în psihologie prin analiza importanţei covârşitoare a emoţiilor în dezvoltarea personalității umane. Studiul său ne explică cum, atunci când ne înţelegem sentimentele, situaţia în care ne aflăm devine mai limpede. Descoperim chiar un nou mod de a privi cauzele bolilor care ne macină familia şi societatea.
Preluând rezultatele cercetărilor asupra creierului şi comportamentului, autorul propune extinderea conceptului de inteligență, dincolo de binecunoscutul IQ – coeficientul care măsoară inteligenţa umană înnăscută, la inteligenţa emoţionalã (EQ). Aceasta presupune în primul rând conştientizare de sine, autodisciplină şi empatie. Ea dă seama de felul în care ne controlăm impulsurile şi sentimentele. Deşi copilăria este extrem de importantă în punerea unor baze solide pentru dezvoltarea inteligenţei emoţionale, ea poate fi îmbunătățită şi cultivată inclusiv la vârsta adultă.
La zece ani de la apariţia primei ediţii în limba engleză, studiul inteligenţei emoţionale a căpătat proporţiile unui domeniu ştiinţific autonom în slujba căruia lucrează un număr impresionant de cercetători folosind cele mai avansate metode tehnologice. Astăzi
inteligenţa emoţională se predă în şcoli şi universități, competenţele sale au devenit criterii de angajare sau de promovare în carieră, iar programele de educaţie pe baza sa au devenit punctul de plecare în politicile sociale de prevenire a îmbolnăvirilor sau criminalității.

3. 12 reguli de viață- Jordan B. Peterson
Jordan B. Peterson este unul dintre cei mai sclipitori gânditori ai momentului. Psihologul canadian a devenit în ultimii ani un veritabil fenomen mediatic: pe YouTube poate fi văzut în peste 200 de prelegeri și interviuri, care adună mai bine de 30 de milioane de vizualizări; iar pe Twitter și Facebook este urmărit de 300 000 de oameni. Plin de umor și asociind în mod surprinzător adevăruri ale
tradiției occidentale cu ultimele descoperiri din neuroștiințe, Peterson ne povestește despre homari și asertivitate, despre skateboarding și adevărații bărbați, despre Iadul ranchiunii și aroganței, dar și despre lumina pe care o poate aduce în viața noastră mângâierea unei pisici sau un moment de sinceritate față de sine – dar și față de apropiații noștri.
Plecând de la revelațiile marilor religii ale lumii, dar și de la capodoperele literare și filosofice (ale unor Goethe, Nietzsche sau Dostoievski), autorul ne îndeamnă să
revenim la clasicele virtuți (disciplină, curaj, onestitate, prietenie etc.) și să ne asumăm răspunderea pentru existența noastră tragică, în care există totuși un sens ce așteptă să fie căutat.
Într-o lume în care structura familiei este în colaps, educația este adesea impregnată de ideologie, iar societatea politică a ajuns să fie periculos de polarizată, cele 12 Reguli de viață oferă un antidot: redescoperirea vechilor adevăruri și valori, care ne pot ajuta, în plină epocă relativistă, să ducem o viață mai bună, mai luminoasă, mai chibzuită.

4. Psihologia Persuasiunii. Totul despre influențare – Robert B. Cialdini
“Psihologia Persuasiunii” și-a căpătat locul de cea mai importantă carte publicată vreodată despre acest subiect datorită valorii practice a informațiilor oferite. În cuprinsul ei, distinsul psiholog Robert B. Cialdini, doctor în filosofie, explică de ce unii oameni sunt remarcabili de convingători și cum putem să-i convingem cu propriile noastre arme.
Vei afla cele șase secrete psihologice care se află în spatele impulsului nostru puternic de a ne supune, cum pot fi ele folosite de persoane iscusite fără a fi detectate, cum să ne apărăm împotriva lor și cum să punem la lucru acele secrete în folosul propriu. Această carte îți garantează două lucruri: niciodată nu te vei mai simți obligat să spui “da”, când de fapt gândești că ar fi în interesul tău să spui “nu” și cu siguranță vei avea mai multă influență decât ai avut vreodată.

5. Lebăda neagră. Impactul foarte puțin probabilului – Nassim Nicolas Taleb
Nassim Nicholas Taleb și-a consacrat întreaga activitate de cercetare problemelor pe care le ridică nesiguranța, probabilitatea și cunoașterea. Profesor de ingineria riscului la Institutul Politehnic al Universității din New York, eseist și cercetător în teoria probabilității, Taleb și-a concentrat studiile pe „mecanismul decizional în condiții de opacitate”, propunând o cartografiere și un mod de abordare a vieții într-o realitate pe care nu o înțelegem.
În “Lebăda neagră”, Taleb face o analiză densă a impactului improbabilității, explicându-ne tot ceea ce știm despre ceea ce nu știm.

6. Rework – Jason Fried, David Heinemeier Hansson
“Rework” dezvăluie o modalitate mai bună şi mai uşoară de a reuşi în afaceri. Citeşte-o şi vei afla de ce planurile sunt dăunătoare, de fapt, de ce nu ai nevoie de investitori externi şi de ce este mai bine să ignori concurenţa. Adevărul este că ai nevoie de mai puţin decât crezi. Nu e nevoie să fii obsedat de muncă. Nu ai nevoie de mulţi angajaţi. Nu e nevoie să-ţi iroseşti timpul cu hârţogăraia sau cu şedinţele. Nici măcar de birou nu ai nevoie. Toate acestea sunt doar scuze. În realitate, ai nevoie să nu mai dai din gură şi să începi să munceşti. Această carte îţi arată cum anume. Vei învăţa cum să fii mai productiv, cum să ai parte de expunere fără să-ţi dai gata economiile şi vei găsi mii de alte idei surprinzătoare, care te vor inspira şi te vor provoca.
Folosind un limbaj direct şi considerând drept optimă calea cea mai uşoară, “Rework” este manualul perfect pentru toţi cei care au visat vreodată să reuşească pe cont propriu. Întreprinzătorii hotărâţi, proprietarii de mici afaceri, persoanele resemnate cu un loc de muncă pe care nu-l suportă, victimele „reducerilor de personal” şi artiştii care nu mai vor să moară de foame vor găsi toţi îndrumări valoroase în paginile acestei cărți.

7. Succesul redefinit – Arianna Huffington
Arianna Huffington, cofondator și redactor șef al Huffington Post și una dintre cele mai influente femei din lume, redefinește ce înseamnă să ai succes în lumea de azi.
“Ce înseamnă să ai o viaţă bună?“ este o întrebare care i-a preocupat pe filozofi, începând cu grecii antici. Undeva pe drum însă, a fost abandonată şi atenţia noastră s-a concentrat asupra modului în care putem face mulţi bani, asupra modului în care să ne cumpărăm o casă mare şi asupra modului în care putem avansa cât mai sus în carieră. În timp, în societatea noastră, noţiunea de succes s-a redus la bani şi putere. De fapt, în momentul de faţă, succesul, banii şi puterea au devenit practic sinonime în mintea multora.
Pentru a trăi viaţa pe care ne-o dorim şi pe care o merităm cu adevărat – şi nu mă refer la o viaţă cu care doar să fim împăcaţi –, avem nevoie de o a treia metrică, de o a treia unitate de măsură a succesului, care merge dincolo de cele două metrici deja existente, bani şi putere. Cea de-a treia metrică este clădită pe patru fundamente – bunăstare, înţelepciune, miracol şi dăruire –, noțiuni care alcătuiesc cele patru secţiuni ale acestei cărţi.

8. Creierul. Povestea noastră – David Eagleman
Închis în tăcerea și întunericul propriului craniu, creierul ne țese povestea realității și a identității care ne definesc. Renumitul specialist în neuroștiințe David Eagleman ne poartă într-o inedită călătorie în care vom descoperi alcătuirea misterioasă a existenței umane. Ce este realitatea? Cine ești „tu“? Cum iei decizii? De ce are nevoie creierul tău de alți oameni? În ce fel poate schimba tehnologia omul așa cum îl cunoaștem? Pe parcursul cercetării sale, Eagleman ne călăuzește prin lumea sporturilor extreme, a criminalității, a expresiilor faciale, a neurochirurgiei, a intuiției, a roboticii și a căutării nemuririi. Vom putea afla astfel povestea felului în care viața ne modelează creierul și a felului în care creierul ne modelează viața.

9. Leonardo da Vinci – Walter Isaacson
În această nouă biografie captivantă, autorul lucrărilor de succes despre Steve Jobs, Albert Einstein și Benjamin Franklin, îl aduce la viață pe Leonardo da Vinci.
Pe baza a mii de pagini din uluitoarele carnete ale lui Leonardo și a noilor descoperiri despre viața și opera sa, Walter Isaacson țese o narațiune care unește arta și știința lui. El ne arată cum geniul lui Leonardo s-a bazat pe deprinderi pe care le putem îmbunătăți în noi înșine, precum curiozitatea pătimașă, observația atentă și o imaginație atât de jucăușă încât cocheta cu fantezia.
Creativitatea sa, asemănătoare cu cea a altor mari inovatori, provenea din poziționarea la intersecția științelor umaniste cu tehnologia. Leonardo a jupuit carnea de pe fețele cadavrelor, a desenat mușchii care mișcă buzele și apoi a pictat cel mai memorabil zâmbet din istorie în Mona Lisa. A explorat matematica opticii, a demonstrat felul în care razele de lumină lovesc corneea și a creat iluzii prin schimbarea perspectivelor în Cina cea de Taină. Isaacson descrie, de asemenea, dragostea de o viață a lui Leonardo pentru punerea în scenă a unor producții teatrale, susținute de picturile și invențiile sale.
Abilitatea lui de a combina arta și știința, simbolizată de desenul care s-ar putea să-l reprezinte pe el însuși într-un cerc și un pătrat, rămâne rețeta trainică a inovației. Viața sa ar trebui să ne reamintească cât de important este să imprimăm, atât în mintea noastră, cât și în cea a copiilor noștri, nu doar cunoașterea primită, ci și dorința de a o pune în discuție – de a fi imaginativi și, asemenea neadaptaților și rebelilor talentați din toate epocile, de a gândi diferit.

10. 21 de lecții pentru secolul XXI – Yuval Noah Harari
Într-o lume invadată de informații irelevante, claritatea înseamnă putere. Cenzura nu înseamnă blocarea fluxului de informații, ci mai curând asaltarea oamenilor cu dezinformări și lucruri care să le distragă atenția.
În “21 de lecții pentru secolul XXI”, autorul bestsellerurilor “Sapiens. Scurtă istorie a omenirii” și “Homo Deus”, face lumină în privința unora dintre cele mai presante chestiuni de pe agenda globală actuală. Cum facem față epidemiei de știri false? Mai sunt relevante națiunile și religiile? Ce ar trebui să ne învățăm copiii? De ce trece democrația liberală printr-o criză? Este iminent un nou război mondial? Ce înseamnă ascensiunea lui Donald Trump? Ce civilizație domină lumea – Occidentul, China, islamul? Europa ar trebui să-și deschidă porțile imigranților? Poate naționalismul să rezolve problemele legate de inegalitate și de schimbare climatică? Ce ar trebui să facem în privința terorismului?

Lasă un răspuns

Sidebar: