Pentru că 10 ar fi fost prea puține, iată 11 cărți care să te inspire ca să îți inspiri echipa

Poate fi o adevărată provocare să coordonezi oameni cu personalități, abilități, calități, defecte și emoții diferite astfel încât să creezi o echipă armonioasă în care fiecare să-și atingă potențialul maxim.

Indiferent de vârsta sau de experiența acumulată, o carte potrivită poate să-ți deschidă mintea către o lume nouă de posibilități și idei, te poate ajuta să înțelegi mai bine lumea din jurul tău. Poți descoperi cum cu înțelepciune, inspirație și motivație poți deveni antreprenorul sau liderul care ai visat să fii.

Drive. Ce anume ne motivează cu adevărat – Daniel Pink

Majoritatea oamenilor cred că cea mai bună metodă pentru a motiva este utilizarea unor recompense precum banii – abordarea de tip „recompensă și pedeapsă”. Este o greșeală, ne spune Daniel H. Pink. În Drive, una dintre cele mai provocatoare și convingătoare cărți ale ultimilor ani, el susține că secretul satisfacției și performanței superioare – la serviciu, la școală și acasă – este nevoia profund umană de a ne dirija propriile vieți, de a învăța și de a crea lucruri noi, de a deveni mai buni și de a face din lume un loc mai bun.
Printr-un recurs la patru decenii de cercetare științifică asupra motivației umane, Pink ne arată distanța dintre ceea ce susține știința și ceea ce face economia – și modul în care această discrepanță afectează toate aspectele vieții umane. Daniel Pink analizează trei elemente ale adevăratei motivații – autonomia, perfecționarea și scopul – și oferă soluții inteligente și surprinzătoare pentru punerea lor în practică, într-o carte remarcabilă care va schimba modul în care gândim și trăim.

 

Gândește și vei fi bogat – Napoleon Hill

”Ești stăpânul destinului tău, prin puterea pe care o ai de a-ți controla gândurile” ne spune Napoleon Hill. Una dintre cele mai celebre cărți despre succes scrise vreodată, ”Gândește și vei fi bogat” te învață cum să iți transformi visurile în realitate. Fii așadar pregătit ca, atunci când vei aplica în mod activ ideile lui Hill, să faci schimbări mari în modul în care privești viața. Aceste schimbări te vor recompensa, permițându‑ți să te bucuri de o viață plină de armonie și înțelegere, precum și să intri în rândul oamenilor bogați. Află care sunt tehnicile ușor de înțeles și de aplicat ce îți vor aduce bogăția:

  • Cei treisprezece pași către bogăție
  • Atributele majore ale unui lider adevărat
  • Cum poate evita un lider cele zece cauze majore ale eșecului
  • Cum să obții exact postul pe care ți‑l dorești
  • Cum să eviți cele treizeci de cauze majore ale eșecului
  • Cum se dezvoltă perseverența

 

Excelența în afaceri – Jim Collins

Expert de renume mondial în evoluția companiilor durabile, Jim Collins a consiliat sute de lideri aflați la conducerea marilor firme din întreaga lume. În cartea “Excelența în afaceri”, el pune sub lupă teoriile managementului actual – de la cultul atotputerniciei directorului general, până la ridicarea în slăvi a tehnologiei sau până la mania fuziunilor și a achizițiilor. Datorită rigorii studiului companiilor și ideilor utile prezentate, lucrarea a devenit un bestseller internațional, care s-a vândut în peste trei milioane de exemplare.

“Excelența în afaceri” este o carte perenă, temele abordate în ea ajungând subiecte de studiu în cadrul programelor MBA. Este una dintre acele scrieri pe care managerii companiilor le citesc și le recitesc mereu, în ciuda trecerii timpului. Toate ideile prezentate reprezintă concluziile unei cercetări minuțioase, care a durat cinci ani, a peste 1400 de companii incluse în clasamentul Fortune 500. Acestea dezvăluie elementele-cheie ale construirii unei afaceri de succes, descriind modul în care doar 11 companii au reușit, de-a lungul timpului, să îndeplinească criteriile excelenței în afaceri.

În anul publicării, “Excelența în afaceri” a fost desemnată de BusinessWeek printre primele zece lucrări de afaceri din SUA. Apoi, s-a menținut mulți ani în topul celor mai bine vândute cărți de non-ficțiune, realizat de New York Times, care nota: „În locul unor formule magice, Collins oferă un cadru concret pentru a înțelege de ce reușesc și de ce eșuează organizațiile. Având în vedere faptul că orice firmă are specificul său, valoarea cărților lui Collins nu e dată neapărat de răspunsurile identificate, cât de întrebările pe care le ridică – genul de întrebări pe care ar trebui să și le pună orice companie și orice manager.“

 

Puterea obișnuiței. De ce facem ceea ce facem în viață și în afaceri – Charles Duhigg

În “Puterea obișnuinței”, Charles Duhigg ne poartă spre culmile palpitante ale descoperirilor științifice care explică de ce există deprinderile și cum pot fi modificate acestea. Cu ajutorul unor istorisiri captivante, care ne poartă din sălile de ședințe ale conducerii companiei Procter & Gamble până la marginea terenurilor pe care se dispută meciurile din NFL și la linia frontului din timpul mișcării pentru drepturi civile, Duhigg prezintă un mod cu totul nou de înțelegere a naturii umane și a potențialului său.

În esență, “Puterea obișnuinței” conține un argument încurajator: cheia reușitei noastre de a face cu regularitate exerciții fizice, de a slăbi, de a fi mai productivi și de a avea succes este înțelegerea modului în care funcționează deprinderile. După cum arată Duhigg, valorificând această nouă știință, ne putem transforma afacerile, comunitățile și viețile noastre.

 

Ce e dificil la lucrurile dificile – Ben Horowitz

Multe persoane vorbesc despre cât de minunat este să începi o afacere, însă Ben Horowitz este brutal de onest despre cât de greu este să conduci una.

În “Ce e dificil la lucrurile dificile”, Ben Horowitz, co-fondator al Andreessen Horowitz și unul dintre cei mai respectați și experimentați antreprenori din Silicon Valley, se inspiră din propria poveste a înființării, conducerii, vânzării, cumpărării, managerierii și investirii în companii de tehnologie, pentru a oferi sfaturi esențiale și considerații practice în vederea abordării celor mai dificile probleme pe care școlile de afaceri le omit.

Blogul său a strâns o bază fidelă de cititori de ordinul milioanelor, care au ajuns să se bazeze pe sfaturile sale în privința conducerii propriilor afaceri. Fan dintotdeauna al muzicii rap, Horowitz își accentuează lecțiile de afaceri cu versuri din cântecele sale favorite și vorbește pe șleau despre tot: de la concedierea prietenilor până la atragerea de personal al concurenței, de la cultivarea și păstrarea unei mentalități de CEO până la identificarea momentului oportun de a-ți vinde compania.

Horowitz analizează probleme fără soluții la îndemână, de care s-a lovit el însuși, inclusiv: retrogradarea (sau concedierea) unui prieten loial; dacă ar trebui să introduci în compania ta sistemul de titluri și promovări și cum să le gestionezi; dacă este în regulă să angajezi oameni din compania prietenului tău; cum să-ți gestionezi propria psihologie, în timp ce întreaga companie se bazează pe tine; situațiile când oamenii inteligenți fac angajați slabi; de ce Andreessen Horowitz preferă să fii un CEO fondator și cum să devii unul; sau dacă ar trebui să-ți vinzi compania și cum să o faci.

Plină de umorul specific lui Horowitz și de analize directe, inspirându-se din experiențele sale personale, deseori umile, cartea este un instrument neprețuit atât pentru antreprenorii veterani, cât și pentru cei care aspiră la propriile lor afaceri noi.

 

Mindset – Carol S. Dweck

Carol S. Dweck, profesoară de psihologie la Universitatea Stanford, și-a dobândit faima datorită contribuțiilor sale unice în domeniul motivației și în cel al dezvoltării personale. Extraordinarele sale descoperiri, prezentate în “Mindset”, expun nevoia unei raportări flexibile la abilitățile noastre și dezvăluie modul în care, prin hărnicie și perseverență, acestea ne pot conduce spre o viață de succes.
Gândește-te la inteligența, talentele și personalitatea ta. Le simți ca pe niște aspecte rigide, de neschimbat? Sau ești de părere că ți le poți dezvolta în timp?
Oamenii cu mentalitate rigidă cred că însușirile lor fundamentale sunt un dat, că inteligența și talentele lor nu pot fi schimbate. Oamenii cu mentalitate flexibilă, pe de altă parte, sunt de părere că-și pot dezvolta calitățile prin strădanie și dăruire.
Carol S. Dweck discută pe larg despre influențele celor două tipuri de mentalitate în toate aspectele vieții, de la afaceri la dragoste. Și susține că poți oricând să-ți schimbi gândirea din rigidă în flexibilă, trecând, așadar, în tabăra oamenilor de succes.

Mai inteligent, mai repede, mai bine – Charles Duhigg

O tânără renunță la doctorat și începe să joace poker. Se antrenează pentru tot felul de situații diferite și contradictorii, învață să anticipeze mișcările greșite ale adversarilor săi și devine una dintre cele mai de succes jucătoare din lume. Un general al infanteriei marine, confruntat cu moralul scăzut al recruților, reorganizează tabăra de instrucție militară și descoperă că insuflarea unei „orientări către acțiune” îi poate transforma chiar și pe adolescenții cei mai lipsiți de direcție în persoane de succes care se automotivează. Realizatorii filmului Frozen se apropie de o catastrofă. Își reorganizează echipa și, astfel, ajung la un nivel de creativitate care produce unul dintre filmele cu cele mai mari încasări din toate timpurile.
Ce au în comun toți acesti oameni?
Ei știu că productivitatea se bazează pe anumite alegeri. Modul în care ne formulam deciziile zilnice, marile ambiții pe care ni le propunem și obiectivele simple pe care le ignorăm, culturile pe care le creăm ca lideri pentru a genera inovație, modul în care interacționăm cu informațiile, toate sunt aspecte care îi diferențiază pe cei doar ocupați de cei cu adevărat productivi.
În “Mai inteligent, mai repede, mai bine”, Charles Duhigg ne explică modul în care putem îmbunătăți lucrurile pe care le facem. Cartea sa este o explorare de referință a științei productivității, care poate învăța pe oricine cum să aibă succes cu mai puțin stres și cum să reușească să facă mai multe fără să sacrifice lucrurile la care ține cel mai mult.

 

Originalii – Adam Grant

Folosind studii și istorii surprinzătoare, din domenii variate precum afacerile, politica, sportul și divertismentul, Grant explorează în cartea sa, “Originalii”, modul în care poți recunoaște o idee bună și în care poți vorbi deschis fără să fii redus la tăcere. Autorul analizează metodele prin care se alcătuiește o coaliție, prin care se alege momentul potrivit pentru acțiune și prin care se pot controla frica și îndoiala.
În plus, autorul arată cum se poate ajunge la idei inovatoare și pătrunzătoare prin simpla respingere a conformismului și prin îmbunătățirea status-quoului. În acest sens, Adam Grant dă o serie de exemple care, la prima vedere, par greu de crezut: o angajată de la Apple care l-a sfidat pe Steve Jobs deși se afla cu trei trepte ierarhice mai jos decât el; o analistă care a desființat secretomania din cadrul CIA; un miliardar magician al finanțelor, care îi concediază pe angajați dacă nu sunt în stare să-l critice; un director executiv al unui post de televiziune care nici măcar nu a lucrat în domeniul serialelor de comedie, dar a salvat serialul Seinfeld de la a fi expediat la magazia de rebuturi.

 

Acționați și gândiți ca un lider – Herminia Ibarra

“Acționați și gândiți ca un lider” este o carte ce prezintă sfaturi și îndrumări practice privind modul în care ar trebui să acționeze un lider.

Din cuprins:

Principiul “intuiției anticipative”: cum să acționați și să gândiți ca un șef; Redefiniți-vă jobul; Rețeaua din cadrul firmei și din afara ei; Fiți mai ludici cu voi înșivă; Gestionați procesul de avansare în carieră; Concluzie. Acționați acum.

În aceasta carte, Herminia lbarra evită concepțiile convenționale legate de conducere în afaceri. Ea ține seama de contextul în permanentă schimbare în care trăim și ne oferă o carte practică și orientată spre acțiune, abordând teme precum conducerea, identitatea și schimbarea.

“Acționați și gândiți ca un lider” oferă sfaturi practice și utile privind modul în care ar trebui să atingem cel mai greu obiectiv: să ne schimbăm pe noi înșine.” – Linda A. Hill, profesor de Administrarea Afacerilor, Harvard Business School

 

Gândire rapidă, gândire lentă – Daniel Kahneman

Daniel Kahneman ne poartă într-o călătorie inovatoare prin ascunzișurile minții și ne explică cele două sisteme care conduc modul nostru de a gândi. Sistemul 1 este rapid, intuitiv și emoțional; Sistemul 2 este mai lent, mai deliberativ și mai logic. Kahneman prezintă capacitățile extraordinare și, deopotrivă, erorile și biasurile  gândirii rapide și dezvăluie influența omniprezentă a impresiilor intuitive asupra gândurilor și comportamentelor noastre. Impactul aversiunii față de pierdere și al excesivei încrederi de sine asupra strategiilor corporatiste, dificultățile previziunii a ceea ce ne va face fericiți în viitor, efectul profund al biasurilor cognitive asupra mai tuturor activităților noastre, de la jocul la bursa de valori până la planificarea vacanței următoare, fiecare dintre acestea se pot înțelege numai cunoscând modul în care cele două sisteme ne modelează judecățile evaluative și deciziile noastre.

Cartea ne oferă explicații practice și lămuritoare ale modului în care se iau deciziile atât în afaceri, cât și în viața de zi cu zi arătându-ne cum putem utiliza diferite tehnici pentru a ne feri de stângăciile mentale care adeseori ne vâră în bucluc. Gândire rapidă, gândire lentă va schimba modul în care gândiți despre gândire.

 

Triburi – Seth Godin

Un trib este un grup de oameni care au un interes comun, o modalitate de comunicare și un lider. Timp de milioane de ani, oamenii au căutat să facă parte dintr-un trib sau altul, fie el religios, etnic, politic sau muzical.

Acum internetul a eliminat limitele geografice și financiare, iar datorită rețelelor de socializare și blogurilor, unui trib îi e mai ușor ca oricând să capete mai multi adepți. În plus, datorită lor crește numărul de triburi noi.

Internetul poate să ofere multe, dar nu și leadership. De aici importanța întrebării la care răspunde Seth Godin în “Triburi”: Cine o să ne conducă? Răspunsul pe care îl dă prin această carte ne ajută să înțelegem care anume e miza și cum fiecare dintre noi poate să creeze și să conducă un trib.

Lasă un răspuns

Sidebar: