Savoare, povești și networking

Despre evenimente clasice de networking am scris atât de multe aici încât suntem cu toții pregătiți să mergem la următoarea întâlnire, să schimbăm cărți de vizită și referințe, nu-i așa?

De data aceasta, las regulile de aur deoparte și vă invit într-o călătorie savuroasă, marca ”Dinner stories”. Iar dacă nu ați auzit încă de ”Dinner stories”, vă invit să vă notați următoarea ediție în calendar, pentru că e musai să trăiți o astfel de experiență.

”Dinner stories” este un concept inedit de cină gătită în casă, cu cele mai bune ingrediente, doar că nu se întâmplă la gazdă acasă, ci într-un loc nou, surprinzător, mereu altul, cu o poveste și de obicei și cu o priveliște senzaționale. Mia și Vero, căci ele se află în spatele acestor seri de poveste, între deadline-urile din agenția de publicitate (Mia Munteanu este Client Service Director la The Marks)  și orele de yoga (Veronica Constantinescu este profesor de yoga și are studioul Nirvana Yoga), s-au gândit într-o zi să își suprindă prietenii invitându-i la cină într-un apartament închiriat de pe Airbnb.

Și așa a luat naștere ”Dinner stories”, un soi de ”private dinner” la care poți întâlni oameni faini în timp ce te bucuri de niște preparate absolut delicioase. E un alt mod de a încuraja gătitul acasă, cu preparate sănătoase a căror origine o cunoști, într-un timp al fast food-ului și al semipreparatelor, în care parcă uităm să ne respectăm corpul și nu mai suntem atenți cu ce îl hrănim. Este o invitație frumoasă să ne redescoperim gusturile și să îi descoperim pe alții asemenea nouă, care caută ce este bun și frumos în tot ceea ce ne înconjoară. Și astfel se leagă discuții și relații cu oameni interesanți, într-un context relaxat și extrem de prietenos.

Lângă oameni pasionați de viața autentică și frumoasă, cu un pahar de rose și platouri care arată senzațional, la ”Dinner stories”, ai șansa să descoperi că e simplu să trăiești echilibrat și sănătos dacă știi cum să-ți alegi ingredientele, cum să-ți faci o listă de cumpărături, cine sunt producătorii locali care chiar sunt preocupați de calitate și, mai ales, cum poți aduce pe masa ta de acasă, pentru tine și cei dragi, cele mai sănătoase culori. Ai acces imediat la toate rețetele pe care le deguști aici și cel mai important…stai la povești cu oameni pe care atunci îi cunoști pentru prima dată, într-un apartament pe care este posibil să nu-l mai întâlnești niciodată. Afli despre preocupărilor lor, despre ce li se întâmplă la job, cum s-au decis să își schimbe stilul de viață în mai bine, ce îi interesează în materie de alimentație sănătoasă și nu numai. Descoperi cu și de la ei tot felul de lucruri noi și fascinante.Te lași inspirat și poți inspira la rândul tău, exact ca la un eveniment de networking de la care pleci mai bogat datorită schimbului de idei și de energii.

”Îmi place să merg la piață și să aduc acasă, înapoi în farfurie, o poveste simplă: preparate pe care le poate găti oricine, fără prea multe bătăi de cap. Încurajez #homecooking pentru că a găti acasă înseamnă de fapt să-ți respecți propriul corp și să îi dai ce e mai bun, mâncare proaspătă a cărei sursă o cunoști. Am spus-o și o spun de multe ori: nu trebuie să fii un guru, ai nevoie doar de puțină curiozitate ca să îți iasă toate rețetele pe care ți le propun. Vrei să înveți? Hai!” – ne invită deschis Mia să trecem pragul următorului apartament senzațional pe care l-a descoperit pe Airbnb și să ne bucurăm de mâncare sănătoasă pentru trup și suflet, descoperind oameni noi și poveștile lor fascinante.

Aș încheia spunând că este un alt fel de a face networking, poate cel mai tihnit și cu siguranță cel mai savuros din tot ce am testat până acum și vă recomand călduros să nu ratați următoarea ediție de ”Dinner stories” pe care Mia și Vero o pregătesc pentru final de iunie. Mai multe aici: https://www.thenatureproject.ro/. Enjoy!

Lasă un răspuns

Sidebar: